Aţi făcut un calcul? România nu a putut conta pe cinci dintre cei mai buni fundaşi centrali ai săi la meciul cu Franţa. Chivu şi Rădoi s-au retras, Tamaş a fost exclus pentru indisciplină, Galamaz şi Ştefan Radu s-au accidentat. Dacă îl numărăm şi pe Goian, Chiricheş a fost a şaptea opţiune pentru selecţioner. Cu toate acestea, fundaşul central de la Pandurii a fost reveleţia meciului, izbutind să îi facă faţă lui Karim Benzema, de la Real Madrid. Puţină lume ştie că Vlad Chiricheş a fost crescut la Cluj.
FOTO: onlinesport.ro |
Născut la Bacău, Chiricheş a venit la Şcoala de fotbal Ardealul în 2004, pe când avea numai 14 ani. S-a antrenat pe baza Clujana şi a făcut liceul la "Aurel Vlaicu", pe B-dul Muncii. Cel care l-a pregătit în acest răstimp a fost Mihai Georgescu, fostul antrenor al lui Raţ şi Maftei, acum angajat la "U".
"Chiri a stat la Cluj între 2004 şi 2007. Era atacant, eu l-am pus să joace fundaş central. Este un copil cu calităţi deosebite ca fotbalist, dar şi un băiat cuminte, echilibrat, inteligent. Avea note bune la şcoală. Are o tehnică bună, care i-a permis să joace atacant, un joc aerian excelent şi este un jucător şcolit... şcolit atât la Ardealul, cât şi la Benfica, unde s-a transferat în 2007, dar a avut ghinionul să se accidenteze. Familia lui este normală, cu bun simţ. Tatăl său muncea în Italia când l-am avut eu jucător", a spus Georgescu.
Fostul antrenor al lui Chiricheş spun că miercuri dimineaţa a avut plăcerea să fie sunat de tânărul internaţional. "Mi-a mulţumit. A spus că dacă eu nu l-aş fi transformat din atacant în fundaş, nu ajungea aici", a dezvăluit
tehnicianul.
Georgescu i-a mai antrenat la Ardealul, în aceeaşi generaţie, pe Mihai Răduţ, şi el selecţionat anul trecut la echipa naţională, pe Gabriel Matei, de la Steaua, Maxim, de la Pandurii, sau Lungu, de la Sportul Studenţesc, precum şi pe Moldovan, portar la Espanyol Barcelona.
DECLARAŢIE
"M-a surprins convocarea lui Chiricheş la naţională, pentru că e foarte tânăr. Am avut emoţii când am văzut că va fi titular şi îl va avea de înfruntat pe Benzema, dar a jucat foarte bine. Îi întrevăd o carieră frumoasă. Şi la Benfica, antrenorul Camacho a vrut să îl ducă la echipa mare, dar a intervenit accidentarea, ruptură de menisc, iar Chiri a trebuit să se întoarcă în România. Sincer, mi-e teamă pentru el dacă pleacă la Steaua. Acolo este un carusel teribil de antrenori şi jucători"
Mihai Georgescu, antrenor "U" Cluj
Acest articol a apărut şi pe ziuadecj.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu