marți, 20 septembrie 2011

Imagini în premieră din cripta de sub catedrala "Schimbarea la faţă" VIDEO


În centrul Clujului, cobori zece trepte pe o scară abruptă şi faci un salt înapoi în timp, de peste 200 de ani. Cripta catedralei Schimbarea la faţă este o adevărată pagină de istorie a Clujului. Ea a fost construită odată cu biserica, în 1779, dar a fost zidită şi mascată de călugării franciscani în 1920, când lăcaşul de cult a fost trecut de Papă la greco-catolici. Timp de 79 de ani, nimeni nu a ştiut ce se ascunde sub catedrală.






Cripta de sub catedrala "Schimbarea la faţă" este un adevărat labirint. Are 150 de locuri de veci şi a fost descoperită din greşeală, în 1999. Îngrijitorii bisericii au forat atunci cu un burghiu de mină în podea, pentru a vedea care este sursa umidităţii excesive.


"Burghiul, după ce a lucrat un metru, a căzut în gol. Atunci am pus pe o sfoară un bec şi am văzut că se deschide un spaţiu. Noi nu ştiam că sub biserică este o criptă", a spus preotul Teodor Lazăr.


Un primar şi un avocat al poporului, îngropaţi în criptă
Potrivit pietrelor funerare, oamenii au fost îngropaţi aici între 1785 şi 1920. În dreptul fiecăruia este trecut numele şi poziţia socială. Am descoperit un avocat al poporului, un poştaş şi chiar un primar, dar majoritatea sunt nobili, care au oferit donaţii bisericii.


"Dacă sondăm aici, nu ştiu unde putem ajunge. O cercetare interesantă ar fi excavarea acestei umpluturi. E un coborând aici", ne-a arătat preotul. Într-un capăt al labirintului există un puţ, care alimentează bănuiala că sub centrul Clujului ar exista o adevărată reţea de galerii subterane. 


Cripta - viitor obiectiv turistic


Istoricii şi arheologii nu s-au arătat încă interesaţi de cripta din centrul Clujului, dar asta nu înseamnă că, în viitorul apropiat, aceasta nu ar putea deveni o atracţie turistică.
"Nu este o mare investiţie. Trebuie igienizat, amenajat puţin locul cu o pardoseală, cu un acces civilizat. De ce nu? Probabil că există urmaşi ai acestor oameni, e vorba de 200 de ani, de 150 de ani... chiar 100 de ani şi mai puţin. Poate există strănepoţi care ar dori să îşi vadă înaintaşii şi nu numai. E un spaţiu grăitor, nu e un spaţiu mort, cum pare", a afirmat Teodor Lazăr.

Acest text a fost publicat şi pe ziuadecj.ro.

Vedeţi aici ştirea VIDEO difuzată de Realitatea TV Cluj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu