Omul în jurul căruia s-a coagulat cea mai competentă redacţie de sport clujeană a fost concediat

Fosta potcoavă a fost leagănul şi reazemul unor generaţii întregi de suporteri ai Universităţii Cluj. Aici, Mircea Luca nu s-a speriat de crampoanele atacanţilor, aici Ivansuc scria serenade pentru inima tribunei, aici alfabetul începea cu litera “U”. Emoţiile, amintirile, poveştile, necazurile nu pot fi expropriate. Aici au fost aprinse zeci de mii de lumînări în memoria legendelor clubului, un gest unic în România. Lumînările s-au stins, dar spiritul nu e perisabil... (textul complet, AICI)

“Ştiinţa” n-a fost doar o echipă de fotbal. A fost un reazem în zilele anoste din epoca în care sportul era singura bucurie îngăduită de regim. A fost prietenul alături de care traversai încă o săptămînă aşteptînd să-l auzi pe Domozină anunţînd golul cînd mingea era încă în terenul advers. “Fotbalul nu e o problemă de viaţă şi de moarte, e mult mai mult decît atît”, e una dintre expresiile celebre din lumea microbiştilor. Pentru Universitatea a rămas doar moartea şi regretul că merita o viaţă mai dulce... (textul complet, AICI)

Uneori, istoria unui club poate fi comprimată într-o cifră. Patru e notă de trecere la Universitate. Mai precis la Universitatea Cluj. E numărul purtat de fundaşul Zsolt Szilagyi. Probabil că nu-l ştiţi. Nu are selecţii în naţională, nu apare în presa de scandal. Genunchiul stîng a devenit un studiu de caz pentru ortopezi. Medicii nu l-au menajat. A auzit des că nu va mai juca fotbal niciodată. Diagnosticul a fost contrazis ferm de Szilagyi. S-a întors apt pentru o nouă încorporare... (textul complet, AICI)

Lucian Sînmărtean a fost supranumit cîndva “Platini”. O exagerare, desigur, dar în fotbal poreclele ţin loc de titlu nobiliar. Între timp, Platini a ajuns preşedintele UEFA, iar mijlocaşul plecat din Bistriţa s-a refugiat undeva în spatele frontului, la Vaslui. Sînmărtean invită adversarul la o coridă. Driblingul său e greu de anticipat. Mişcarea e naturală, corpul şi mingea sînt într-o simbioza perfectă. Probabil că n-ar putea să explice cum fentează. E mai mult instinct decît ştiinţă... (textul complet, AICI)



V-am propus patru fragmente din textele lui Alin Fornade. Nu vă ascund, este unul dintre autorii mei preferaţi, dacă ne referim la editoriale şi reportaje sportive. Şansa face să îmi fie şi prieten. Alin, omul în jurul căruia s-a coagulat redacţia Prosport (devenită apoi Gazeta Sporturilor) la Cluj, acum 11 ani, a fost trecut marţi pe linie moartă, fără explicaţii. Gazeta nu mai are nevoie de el. Am putea vorbi la infinit despre valoare, dacă ea există şi dacă este apreciată. Sau pur şi simplu am putea constata, o dată în plus, că suntem în România. Nu mă înţelegeţi greşit. Alin nu este o victimă, nu trebuie să îi plângă cineva de milă. Concedierea nu o să-l facă să moară de foame pe omul care a trimis reportaje, pe banii lui, de pe "Artemio Franchi" sau din Caraibe. Mai degrabă reţineţi că acest jurnalist onest şi curajos, cu condei fin, un observator vigilent al sportului românesc, este acum liber. Cine face prima ofertă? :)