marți, 30 octombrie 2012

Job de jurnalist online

Caut un jurnalist pentru ziuadecj.ro. Unul istet, sa scoata maxim dintr-un eveniment, si harnic, sa mearga fara ifose pe teren. Elemente precum macar o limba straina si experienta pe retele de socializare constituie avantaj. Daca sunteti interesati, astept mesaje aici sau pe fb.

luni, 22 octombrie 2012

Ce aş face dacă aş fi Rareş Bogdan

La început a fost Vadim... Jurnaliştii care vorbesc despre politică sunt tentaţi să şi intre în politică. Pe afară, Al Gore, Sarah Palin ori actualul comisar european pentru justiţie Viviane Reding sunt câţiva politicieni celebri care şi-au început cariera în presa. Pe la noi au fost multe cazuri de la Revoluţie încoace, iar în toamna asta sunt parcă mai multe ca niciodată. Sorin Roşca Stănescu vrea să candideze pentru PNL, Gabriela Firea va cere voturi din partea simpatizanţilor PSD, iar Ion Novăcescu va fi trimis în faţa poporului de partidul senzaţional. O ofertă de a candida are şi Rareş Bogdan.



 Unii ştiu că este acţionar la trustul în care lucrez. Rareş Bogdan va da un răspuns luni seara, în ceea ce pare să devină un reality-show (adică în direct la "Realitatea la raport"), dar până atunci vreau să mă pun un minut în pielea lui şi să caut plusuri şi minusuri.


Jurnalist sau nu? Politician sau nu?

Rareş Bogdan vine în presă din politică. Acolo a început, avea ambiţii mari încă din facultate. Abia apoi a intrat în presă, dar pentru a face business, nu pentru a scrie reportaje sau a face interviuri. Ce-i drept, scrie editoriale, dar şi Marga scria: asta nu îl face ziarist pe actualul şef ICR. Rareş a devenit cu adevărat jurnalist abia când a fost uns co-prezentator al unei emisiuni la Realitatea TV, lucru care i-a şi adus notorietate naţională.
Concluzia: AR TREBUI SĂ CANDIDEZE


Credibilitate afectată

Odată intrat în cursă, Rareş Bogdan îşi va pierde emisiunea. Mai grav este că îşi va pierde şi o bună parte din credibilitate. Dacă va mai avea vreodată o emisiune TV, cine va mai crede că jurnalistul independent Rareş Bogdan nu îi va face concesii lui Crin Antonescu, cel care i-a oferit un colegiu? Cadoul lui Crin este şi aşa otrăvit. Dacă jurnalistul-om de afaceri va refuza onoarea, lumea tot îl va vedea ataşat la cingătoarea uneia dintre taberele politice. Mă rog, odată intrat în horă, este chiar preferabil ca lumea să îl vadă liberal, nu între luntri.
Concluzia: AR TREBUI SĂ CANDIDEZE


Loc asigurat în Parlament

USL ar putea câştiga anul acesta alegerile mai clar decât a făcut-o vreo alianţă politică vreodată, după 1990. Dacă ai şansa de a candida pentru această alianţă acum, nu ezita. Peste patru ani, lucrurile nu vor mai fi, poate, atât de clare. Locul din Parlament este aproape asigurat, şi asta cu un efort mai mic decât în alte campanii. Lăsaţi-mă să cred că locul din Senat sau Camera Deputaţilor ar fi doar o rampă de lansare pentru ambiţiosul Rareş Bogdan.
Concluzia: AR TREBUI SĂ CANDIDEZE

Mai sunt multe aspecte de comentat, dar eu m-am pus doar un minut în pielea lui Rareş Bogdan şi mă bucur să ies din ea. Ştiţi de ce? Indiferent cât de simetric s-ar alinia stelele, eu nu aş candida, în cazul absurd al unei oferte. Politicienii i-au dezamăgit crunt pe români. Ce-i drept, şi jurnaliştii. Dar parcă Parlamentul e prea plin de oameni versatili, cu mult tupeu şi puţină credibilitate. Va mai trece mult timp până când percepţia se va schimba, iar eu nu aş irosi micuţul meu capital de încredere şi bună cuviinţă pe care am încercat să mi-l construiesc la televizor.

Cât despre Rareş, vom vedea în reality-show-ul din seara aceasta.

marți, 20 decembrie 2011

Fotografiile care au câştigat premiul "Ioan Lespuc" 2011

  
Ioana Tohat

Sandor Manases
Acestea sunt cele două fotografii care au fost premiate în cadrul concursului "Ioan Lespuc", ajuns la ediţia a şasea. Ioana Tohat şi Sandor Manases au fost recompensaţi în cadrul galei sportului clujean, care a avut loc marţi seara, la Sala Sporturilor din Cluj.

Fotografiile care au participat la concurs pot fi văzute pe Facebook, aici. Din juriu au făcut parte profesorul universitar Eugen Moritz, de la Universitatea de Artă şi Design, asistentul universitar Rareş Beuran, de la UBB, departamentul de Jurnalistică, directorul UBB TV, şi Ovidiu Blag, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti sportivi din Cluj.

Felicitări celor doi fotoreporteri, care au câştigat pentru prima dată acest concurs.

luni, 19 decembrie 2011

Votaţi cea mai reuşită fotografie sportivă pe Facebook

Fotografiile din cadrul concursului de fotografie sportivă „Ioan Lespuc” au fost postate pe Facebook şi aşteaptă “like”-uri.

Fotografiile înscrise la ediţia din acest an, a şasea, a concursului de fotografie sportivă “Ioan Lespuc” se află în faza jurizării. Fotografiile sunt analizate de membrii juriului, dar pot fi apreciate anul acesta şi de toţi cei care au un cont de Facebook, aici. Poza care va obţine cele mai multe “like”-uri până marţi, 20 decembrie, ora 15.00, va intra în cursa pentru trofeu.

Câştigătorul de anul acesta va fi recompensat tot marţi, în cadrul festivităţii de premiere a celor mai buni sportive clujeni. Evenimentul va începe la ora 17.00, la Sala Sporturilor.

Concursul “Ioan Lespuc” se adresează fotoreporterilor clujeni care au realizat lucrări în domeniul sportiv anul acesta. În 2010, competiţia a fost câştigată de freelancerul Melinda Nagy.

Ioan Lespuc, cel care dă numele concursului, este un fost fotoreporter clujean. A lucrat între 1970 şi 1999 la mai multe publicaţii locale şi naţionale, printre care Făclia, Sportul, Mesagerul Transilvan, Transilvania Sport sau Ziarul de Cluj. Lespuc s-a stins din viaţă în 2005.

marți, 6 decembrie 2011

Start la ediţia a şasea a concursului de fotografie sportivă „Ioan Lespuc”

 Începând de miercuri, 7 decembrie, porneşte o nouă ediţie a concursului de fotografie sportivă „Ioan Lespuc”.

Competiţia care se adresează fotoreporterilor clujeni care au realizat lucrări în domeniul sportiv se află anul acesta la cea de-a şasea ediţie. În 2010, concursul a fost câştigat de freelancerul Melinda Nagy, cu o fotografie realizată pe stadionul „Unirea” din Alba Iulia.

Fotografia câştigătoare în 2010, realizată de Melinda Nagy



Fotoreporterii clujeni pot trimite cel mult cinci fotografii de persoană spre jurizare, la adresa concursfoto06@gmail.com, în perioada 7-15 decembrie 2011. Cea mai reuşită fotografie va fi recompensată în cadrul evenimentului dedicat premierii celor mai buni sportivi clujeni ai anului 2011.

Membrii juriului sunt reprezentanţi ai lumii academice şi jurnalişti: Dorel Găină şi Eugen Moritz, profesori de artă fotografică la Universitatea de Artă şi Design, Rareş Beuran, asistent universitar la Catedra de Jurnalistică a UBB, directorul UBB TV, şi Ovidiu Blag, jurnalist sportiv. De asemenea, fotografiile vor fi publicae pe Facebook şi va fi luat în considerare inclusiv un top realizat pe baza numărului de like-uri strânse de lucrări pe populara reţea de social-media.

Ioan Lespuc, cel care dă numele concursului, este un fost fotoreporter clujean. A lucrat între 1970 şi 1999 la mai multe publicaţii locale şi naţionale, printre care Făclia, Sportul, Mesagerul Transilvan, Transilvania Sport sau Ziarul de Cluj. Lespuc s-a stins din viaţă în 2005.

NOTĂ Concursul se adresează fotoreporterilor clujeni, profesionişti sau amatori. Fotografiile trebuie obligatoriu să fie realizate în 2011 şi să aibă ca subiect evenimente sportive. Juriul va aprecia atât partea artistică a lucrării, cât şi importanţa evenimentului surprins. Fotografiile nu vor fi publicate decât în contextul acestui concurs.


Mișto piesă, mișto idee

Trupa Taxi și-a lansat o nouă piesă și un nou videoclip. Nu le-o fi fost ușor să adune atâtea vedete, dar aș zice că a meritat. În proiect este implicat în calitate de producător și clujeanul Sergiu Stoiadin, ex-Sensor, care acum este impresar.

marți, 1 noiembrie 2011

ziuadecj.ro - cel mai mare trafic din istorie: peste 15.000 de vizitatori unici

Website-ul ziuadecj.ro a înregistrat luni, 31 octombrie, un nou record, potrivit trafic.ro. 15.297 de persoane au citit pe ziuadecj.ro articolele referitoare la scenariul reinstaurării monarhiei în România, la violenţele din rândul suporterilor de fotbal sau la reportajul de pe Travel Channel care a făcut o promovare neaşteptată Transilvaniei. Precedentul record de trafic al ziuadecj.ro era de 14.030 de vizitatori unici şi data din 3 februarie, ziua înmormântării mitropolitului Bartolomeu.

Găsiţi comunicatul complet AICI.