Steaua a câştigat campionatul cu cinci etape înainte de finalul sezonului, dar nu poate fi numită senzaţia Ligii I. Când investeşti câteva milioane de euro în transferuri, ar fi chiar
ruşinos să ratezi titlul. Până la urmă, cu cine a concurat trupa lui
Reghecampf anul acesta: cu Pandurii? cu Astra? cu Petrolul? Dinamo şi
Rapid nu s-au luptat cu Steaua, ci cu propriile probleme financiare, iar
Vasluiul şi CFR au făcut greşeli de strategie şi s-au scos singure din
cursă. Marea performanţă a bucureştenilor nu este titlul, ci că Gigi a
reuşit să păstreze acelaşi antrenor un an întreg. Ăsta da miracol!
Senzaţia Ligii I a fost, anul acesta, „U" Cluj, care s-a salvat
incredibil de la retrogradare. De acum, acest lucru a devenit mai mult
ca sigur. „U" a izbutit să rămână deasupra liniei roşii după un
campionat în care a luat fotbalişti de la solduri, în care a încăput pe
mâinile Anamariei Prodan, iar mai târziu pe ale unui administrator
special, la capătul unui sezon în care n-a avut bani, patron, sprijin de
la autorităţi. Suporteri, atât a avut „U". Apoi şi antrenor. Ca într-un
scenariu de film, a venit omul cu ambiţii şi fără inhibiţii, care nu
acceptă jumătăţile de măsură, fotbalistul aspru transformat în antrenor
aspru. Ionel Ganea ar trebui să fie personajul principal al unui film
care să vorbească despre victoriile în faţa femeilor şi copiilor din
tribune, despre tunelurile fanilor care au trăit meciurile dincolo de
porţile stadionului, despre biletele de „solidaritate", despre modestie,
efort, lacrimi, despre sacrificiu. Iar una dintre scenele care nu
trebuie ratată este cea din finalul meciului dramatic cu Chiajna, cu
Muzac în portă, scăpând fără gol după un penalti. Însuşi Dumnezeu şi-a
întors atunci faţa către „U", cum s-a mai întâmplat de câteva ori de-a
lungul a 94 de ani. Universitatea a fost ca un atlet accidentat, care se
încăpăţânează să încheie cursa în cel mai pur spirit olimpic. Poate fi
aşezată acum în aceeaşi galerie cu Derek Redmond, sprinterul care a
trecut linia de sosire la Olimpiada din 1992, sprijinit de tatăl său,
ori cu gimnasta Kerri Strug, care a aterizat pe piciorul accidentat la
Olimpiada din 1996.
Acum vreo 15 ani, pe când eram un tânăr reporter, l-am sunat într-o
seară pe Farkas Paneth. Pe lângă faptul că fusese un mare jucător şi
antrenor de tenis de masă, bătrânul evreu a avut şi o viaţă absolut
spectaculoasă, cu trei evadări din mâinile nemţilor, una chiar de la
Auschwitz. Din vorbă în vorbă, mi-a spus că îl vizitase de curând o
echipă de filmare din Statele Unite, pentru vreo opt ore de interviu
despre Holocaust, şi că primise de curând o scrisoare de mulţumire
pentru mărturiile sale. „Cine v-a trimis scrisoarea?", l-am întrebat.
„Un tip, Steven şi nu mai ştiu cum", a răspuns. „Ăăăă. Steven...
Spielberg, cumva?". „Da, ăsta e". Spielberg ar putea trimite o nouă
epistolă la Cluj, pentru că povestea Universităţii, toată, dar mai ales
cea din primăvara lui 2013 este perfectă pentru un film cu happy-end la
Hollywood. Doar să vină şi afurisita de licenţă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu